Circuit cu mașina pe tărâmuri autentice grecești

Plouă. E aproape noiembrie și e frig. Frig ca și cum am fi deja-n plină iarnă. Și ce dacă? E momentul perfect să planific vacanța de vara viitoare. E motivul perfect să visez la nisip fierbinte, apă cristalină și nelipsiții palmieri. După cum știu cititorii mei fideli, sunt o mare amatoare de vacanțe cu mașina. Fie că e vorba de plimbări prin țară, fie că e vorba de Europa.

Știu, veți spune ca e prea devreme, că e doar ultima zi de octombrie, și că ar mai fi timp destul. Dimpotrivă, e momentul potrivit să petrec câteva ore în confortul propriei casei pentru a planifica un mic circuit turistic pentru anul ce vine.

Primul pas: alegerea destinației

Așadar, mă așez comod în fotoliu, însoțită de o pătură călduroasă, și de o cafea fierbinte care să-mi antreneze neuronii către cele mai spectaculoase peisaje ale Greciei.

Am zis Grecia? Păi așa să fie.

În 2018 am petrecut o săptămână perfectă pe insula Lefkada, un mini-circuit aș spune chiar. Fiindcă am ajuns acolo cu autoturismul propriu, am străbătut insula în lung și în lat, dar pot spune că am bifat maxim 15% din spectacolul peisajelor și civilizației grecești de acolo. Amintirea acestui circuit cu mașina mă face să îmi doresc încă unul. Dacă e curând, cu atât mai bine.

circuit cu mașina
Portul și orașul Nidri, Lefkada, văzute de la altitudine

Drumul București – Lefkada măsoară aproximativ 1100 km, dar noi am adunat peste 3000 km parcurși într-o săptămână, că doar nu lăsam insula nevizitată și mașina să se prăfuiască în parcare.

Din experiența deja existentă în portofoliul meu de călătorii, știu că în două săptămâni voi acumula peste 5000 km de traseu parcurs cu mașina. Ceea ce înseamnă că trebuie să o echipez corespunzător drumurilor pe care le am de parcurs. Dar până acolo trebuie să creionez traseul.

Traseul București – Kefalonia

Cum în Lefkada am bifat câteva atracții turistice, pentru circuitul de anul viitor îi rezerv doar trei zile, iar destinația finală este Kefalonia.

Acest circuit cu mașina este menit să mă ajute să bifez câteva destinații populare. Bine, și unele mai puțin cunoscute, dar la fel de pitorești. Până acolo însă, pe traseu vom face opriri de minim o noapte în mai multe locații din Bulgaria și Grecia. În Bulgaria am pus în program doar o oprire la Stara Zagora. În Grecia însă nici nu știu ce să las pe listă și ce să tai.

Prima oprire va fi sigur în Alexandroupolis, despre care am mai povestit în trecut. Urmează apoi Salonic, pe care l-am mai văzut în treacăt în 2016, Metsovo, Vasiliki, de unde se ia ferryboat-ul către Fiskardo, port al Kefaloniei. Oprirea cea mai importantă este în Assos, căci aici vom petrece cele mai multe zile.

circuit cu mașina
Lună plină peste Vasiliki, Lefkada

Cum pregătesc mașina pentru circuitul turistic

Mi-ar plăcea foarte mult să atașez o rulotă de mașină, că doar am echipat-o cu un cârlig de remorcare pentru Renault de la AutoGedal. Din păcate, nu am curajul necesar să plec cu o casă pe roți timp de două săptămâni cu doi copii. Așadar, cârligul de remorcare rămâne doar ca variantă de rezervă în cazul în care vreuna din mașinile din grup întâmpină probleme tehnice și necesită tractare până la cel mai apropiat service.

La precedentul circuit cu mașina în Grecia, am constat că sunt foarte multe drumuri înguste. Și multe poteci abrupte, prin livezi de citrice sau măslini perfecte de străbătut pe bicicletă. Așa că voi monta pe mașină și un suport de biciclete. Achiziționat tot de la AutoGedal anul acesta pentru o escapadă prin țară.

suport biciclete
Suport de biciclete
Sursă foto: AutoGedal

Acum că am stabilit traseul, dar și mijlocul de locomoție, rămâne doar să fac rezervările pentru cazare. Și desigur să cercetez puțin localurile din drumul nostru, căci prefer tavernele cu mâncare tradițional grecească și multe fructe de mare proaspete. Iar dacă este posibil, nu refuz o priveliște asupra Mării Ionice.

Vouă vă plac circuitele? Ce mijloc de locomoție preferați? Autoturismul personal sau autocarul?

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2019, iar imaginile din Lefkada sunt proprietate personală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.