Honda Civic Type-R, un sportiv înnăscut

De curând bătrâna mașină a familiei ne-a părăsit pentru un alt proprietar cu o familie mai puțin numeroasă, iar cum autoturismul este absolut necesar pentru a ne păstra mobilitatea, este necesară o nouă achiziție.

Cum investiția într-o mașină nouă este una extrem de serioasă, am considerat că trebuie să prospectez cu mare atenție piața de profil. Doar așa pot fi sigură că iau decizia cea mai bună pentru bugetul și siguranța familiei.

Așadar m-am pus pe căutări acompaniată de soț, iar după vreo săptămână de comparații, documentări, drive-test-uri și vizite prin showroom-urile distribuitorilor din industria auto, am tras linie și am adunat. Rezultatul a fost unul surprinzător. Cel puțin pentru mine.

Undeva, târziu în noapte am stabilit că alegerea care sper să ne schimbe viața este Honda Civic Type R . În bine, desigur. Și am adormit.

Zorii zilei se întrevăd la orizont. Cerul este pictat în mii de nuanțe calde datorate razelor de soare. Dar stai, nu e un răsărit tipic, așa oriunde, ci pe circuitul de la Nürburgring.

Oricât încerc, nu reușesc să mă lămuresc. Ce fac aici? Cum am ajuns în Germania și ce am făcut copiii? Mister total. Mii de gânduri se derulează în mintea mea cu o viteză amețitoare, pe care monoposturile de Formula 1 nu par că ar putea-o depăși.

O domnișoară blondă îmi indică mașina de pe culoarul numărul treisprezece, cu mențiunea că trebuie să fiu gata de cursă în cinci minute.  Ce cursă?

„Zău că nu mai înțeleg nimic”, îmi zic agitată în sinea mea.

Mă apropii de mașină, unde mă așteaptă copilotul. Copilotul, nimeni altul decât cel mai tânăr câștigător al campionatului mondial de Formula 1, germanul Sebastian Vettel.

„Hai că am luat-o razna de tot.”, îmi spun eu. „Măcar el cunoaște domeniul, cunoaște circuitul, și mai e și în țara lui de origine.”, continui eu în gând bulversată.

Type-R are ADN de sportiv, așa-i că ai recunoscut-o?”, deschide el conversația în timp ce ne așezam fiecare pe locul lui, după ce am făcut prezentările și mi-a povestit că astăzi este copilotul meu.

„Da, am recunoscut-o după imaginea de sportiv pur-sânge. Cu siguranță este capabilă să domine orice șosea sau circuit”, răspund cu o emoție vizibilă în glas.

Honda Civic Type-R
Honda Civic Type-R sau imaginea unui adevărat stăpân al șoselelor

„Perfect, hai să îți povestesc câte ceva despre ea. „, îmi spune Sebastian. „Mașina asta feroce este Noul Civic Type-R. Designul ultramodern se vede cu ochiul liber, are o putere maximă de 320 CP, dezvoltă un cuplu de Nm. Una din caracteristicile de top ale ei este aceea că accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,8 secunde, iar viteza maximă pe care o poate atinge în medii controlate, cum este acest circuit, este de 272 km/h.”, continuă el.

„Minunat!”, exclam eu încântată. „Se vede din avion cât este de puternică,dar și că este proiectată pentru performanță. Formele aerodinamice, definite cu siguranță de un artist, sigur îi dau un plus de viteză pe carosabil.”, continui eu discuția.

Sebastian continuă să îmi povestească atât de multe despre mașina aceasta în cele cinci minute de dinaintea cursei că nu reușesc să procesez toate informațiile, dar reușesc să prind curaj. Totuși rețin esențialul, ca de exemplu că direcția și capacitatea de virare ale lui Type-R au fost mult îmbunătățite, sistemul de suspensie este total nou, oferind manevrabilitate optimă și  maximizarea transferului de putere pe carosabil.

Timpul se scurge rapid în această avalanșă de noutăți. Interiorul cu finisaje și dotări de top mă ajută să mă integrez mai ușor în peisaj.

„Să îi dăm drumul”, îmi face semn copilotul. Și începem aventura.

Senzația pe care ți-o oferă acest bolid este unică. Modul în care simți mașina pe măsură ce urcă acul kilometrajului, interiorul confortabil și intuitiv, dotările superioare și forma aerodinamică, te ajută să te simți măcar câteva minute ca un șofer profesionist.

După câteva ture de pistă ne oprim, iar pilotul german îmi spune că ne-am descurcat foarte bine, că cifrele sunt de partea noastră, iar noul Type-R a câștigat aproape 7 secunde față de predecesorii lui.

Îl ascult încântată. Și se face brusc întuneric.

„Ce naiba se tot întâmplă? Oare visez? Ori mi-am pierdut rațiunea complet?”, încercam eu să mă dumiresc.

Honda Civic Type-R
Honda Civic Type-R pe circuit

Între timp, cineva mă trage de mână.

„Vreau să mai dorm.”, îngaim eu cu ochii lipiți de somn.

„Mami, trezește-te.”, îmi spune Sofia în timp ce continuă să se foiască în jurul meu. Așa că mă ridic, cu greu, de pe canapea, unde am adormit înconjurată de broșuri și pliante cu oferte Honda pentru noul lor model Civic Type-R și cu laptopul în brațe.

Arunc un ochi pe ecran, se pare că am rămas la pagina Honda Civic de vânzare. 

Honda Romania

Se pare că de aici s-a născut visul meu de pilot de curse. Minunat lucru subconștientul, a muncit el singur să mă ducă pe un circuit profesionist, cu un pilot de Formula 1 lângă mine, special pentru a mă îndruma.

O duc pe Sofia în camera ei, apoi merg și eu să dorm. Îi șoptesc soțului că știu ce mașină îmi doresc, iar el îmi răspunde încet: „Știu. Te-am auzit vorbind în somn.”

Bineînțeles că adoarme din nou în secunda doi, așa că decid să mă odihnesc și eu. Doar sunt obosită după cursa de vis de la Nürburgring. Sau din vis.

Disclaimer: Articolul este scris pentru SuperBlog 2019. Fotografiile sunt preluate de pe hondatrading.ro.

Comments

    1. Post
      Author
    1. Post
      Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.