De ce nu mai merg la mare în România

Olimp

Anul acesta am decis să renunț definitiv la vizitele pe care le făceam litoralului românesc din foarte multe motive. Experiențele neplăcute pe care le-am avut pe toate ariile importante m-au făcut să spun pas și să caut variante alternative mai prietenoase pentru mine și familia mea.

Când spun variante, mă refer la plimbări la munte, în deltă și chiar în diverse parcuri naturale din proximitatea capitalei. Aceste experiențe au fost pozitive, mai plăcute decât ultima întâlnire cu litoralul românesc plin de lipsuri și de oameni necivilizați.

Cea mai recentă problemă de pe litoral, adică valul de enteroviroze

Dacă deschid televizorul pe orice canal de știri zilele acestea, aud doar lucruri triste, negative. Pe lângă tragedia de la Caracal și incidentul regretabil de la Galați, văd oameni plângându-se de epidemia de enteroviroze/enterocolite din stațiunile de pe litoral, cu precădere din Eforie.

Cum s-a ajuns aici?

Cum v-am mai povestit și aici, litoralul romanesc este murdar, trist și neîngrijit. Curățenia este un capitol deficitar atât pentru autorități, dar și pentru turiști.

De ce spun asta? Autoritățile nu depun eforturi să mențină un anumit standard de curățenie, de disciplină pe litoral, atât printre turiști, cât și printre agenții economici.

Turiștii vor plaje de lux, ieftine și curate, dar să nu mențină curățenia. Asa ajungem sa realizăm că 80% din turiști folosesc marea pe post de toaletă, iar apoi tot noi ne mirăm când plutesc printre noi excremente, scutece, absorbante, prezervative, doze de bere și câte alte gunoaie.

Ne mai mirăm atunci de ce ne îmbolnăvim după câteva zile petrecute pe litoral? Eu nu ma mai mir.

Sa mai precizez și de calitatea serviciilor prestate de operatorii economici din domeniul alimentar? Servirea este adesea execrabila, politețea și empatia lipsesc cu desăvârșire, durata de servire este uneori și de câte două ore, vezi aici experiența din Olimp.

Cred că majoritatea cititorilor știu cât e de greu sa ii explici unui toddler înfometat după bălăceală că mai durează până vine mâncarea . Foarte multe localuri servesc mâncare veche, depozitată în condiții improprii, de calitate sau proveniența îndoielnică. Acest factor duce și el la toxiinfecții alimentare și inevitabil la drumuri pe la spitalele jenante ale patriei.

Calitatea serviciilor hoteliere

O altă mare problemă o reprezintă serviciile hoteliere de pe litoral.

De ce? Pentru că hotelierii oferă servicii scumpe și foarte scumpe în niște hoteluri nerenovate de 15-20 ani, pline de mizerie, igrasie, insecte, fără A/C sau alte îmbunătățiri. În cele renovate sau noi, care oferă condiții decente, căci nici aici nu e regulă sa primești ce plătești, întâlnim tarife care concurează cu Coasta de azur.

Să ceri între 700 și 1500 lei pe noaptea de cazare în Romania, la un hotel de 3-4 stele este enorm. E ca și cum românul de rând ar trebui să vândă un rinichi să-și permită un sejur la Mamaia, de unde să nu plece bolnav el sau copiii, că vorba aceea, dacă ajunge la spitalul din Constanța, mediatizat anterior din cauza condițiilor mizere, s-ar putea sa nu mai vrea să se întoarcă acasă, ci sa plece din țară. Definitiv, nu doar pentru câțiva ani.

Concluziile mele

Ar mai fi multe de spus despre litoralul românesc și despre colapsul în care intra turismul nostru dacă nu facem tot posibilul să îl resuscitam. Mai povestim pana maine despre lipsa infrastructurii, despre taxe de drum plătite pentru niște drumuri jalnice unde ne distrugem mașinile, ca doar în fiecare sâmbătă dimineața văd la știri un nou accident rutier pe Autostrada Soarelui, ori și noi suntem de vină că ne credem zmeii șoselelor, dar și cei de la transporturi, care „vulcanizează” problemele autostrăzii doar în plin sezon estival.

Concluzia mea e simplă, aștept cu nerăbdare 2020 să merg la mare peste hotare, ca acum nu-mi permite starea. Iar dacă vrem schimbare în mai bine, hai să ne schimbam noi, să ne dezbrăcam de haina lui „lasă că merge și așa” sau „lasă că și vecinul face la fel „.

Disclaimer: Imaginea este proprietate personală.

Dacă ți-a plăcut, urmărește-mă și pe Facebook: Jurnal de mamă. Și un share e binevenit.

Comments

  1. Angela Tudose

    Intr-adevar e trist! Dar trist tare de tot, ca-ti vine sa urli ce se intampla pe Litoral. Nici eu nu mai merg de ani de zile, ce-i drept au cam trecut vreo 10 de cand n-am mai fost, dar pur si simplu nu-mi permite bugetul s-o fac. Si daca-mi permite, nu ma indur sa arunc cu banii munciti din greu pe niste servicii de proasta calitate. Aaaa sa nu mai spun de aglomeratie!!! E teroare!
    Nu merci, prefer sa muncesc toata vara si concediu imi iau iarna si plec undeva unde ma costa mult mai putin, dar serviciile nu se compara. Si ma si bucur de plaja, mare in toiul iernii cand in Romania crapa pietrele de ger!

    1. Post
      Author
      jurnaldemama

      Iti multumesc pentru confirmare! Multe cunostinte imi spun ca exagerez, doar ca eu vad mereu altceva decât văd ei. Si e dureros, pentru că aș vrea să le arăt copiilor mai mult din frumusețile României. Si da, mi se par aberante prețurile, de exemplu, săptămâna trecută am vrut să plecăm 2 nopți la mare, pentru care nu am găsit ofertă fără 1000 lei la 3 stele, departe de plajă, dar cu niște condiții medii. Așa că mai bine mergem în străinătate când ne permite timpul și bugetul.

  2. Dana

    Din păcate tot mai multă lume renunța la litoralul nostru din motivele pe care le-ai enumerat. Păcat..avem o tara minunată de care mulți își bat joc.

    1. Post
      Author
  3. Almona

    Eu am renunțat demult. Dacă vreau la noi, fac o ieșire scurtă la munte, în cursul săptămânii. În week-end risc să particip la vreo nuntă la care n-am fost invitată.

    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
  4. Illusion

    Nici eu nu mai merg la noi pe litoral, fix din aceleași motive. E revoltător, trist… avem atât de mult potențial. În schimb, la munte îmi place tare mult! Parcă e altă lume!

    1. Post
      Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.