Eliberează-mă. Recenzie de carte.

Eliberează-mă

De ceva timp, cam mult aș spune eu, nu am mai citit o carte. Timpul meu este limitat, îndatoririle pe măsura răspunderii de părinte, așa că nu am reușit să mai termin de citit vreo carte. De început, am început multe, dar abia ieri am terminat „Eliberează-mă„, o carte ce îi aparține lui Tahereh Mafi, a doua din seria „Atingerea lui Juliette”.

Seria „Atingerea lui Juliette”

„Atingerea lui Juliette” este o serie de romane science-fiction, unul mai captivant decât celălalt, motiv pentru care autoarea de origine iraniană, născută într-un orășel din Connecticut, a fost declarată de New York Times bestselling author.

Din această serie mai face parte și romanul ce poartă numele „Spulberă-mă”, pe care am citit-o la finalul anului trecut, pe nerăsuflate, dacă pot spune așa, căci în 3 zile era gata un volum de peste 400 de pagini. Așa că m-am gândit că îmi va plăcea cu siguranță și continuarea. Și așa a fost.

„Eliberează-mă”

Eliberează-mă” continuă firul poveștii de dragoste dintre Juliette și Adam într-un viitor utopic, în care întreaga lume este reorganizată, aflată sub dominația terorii instaurate de Restaurație. Cei asemeni lui Juliette, adică înzestrați cu puteri supraomenești sunt prigoniți, considerați un pericol pentru toți ceilalți.

Odată ajunsă la punctul Omega, sediul rebelilor ce constituie opoziția Restaurației, rebeli ce sunt oameni înzestrați, asemeni ei, Juliette crede că este liberă, că-l va putea iubi pe Adam fără impedimente.

În realitate, povestea de dragoste dintre ei capătă valențe greu de bănuit, căci Juliette e bântuită de trecutul ei, dar și de atingerea ei letală.

Concluziile mele

Cartea este palpitantă, captivantă și plină de mister, adică tot ce îmi doresc de la o carte când mă apuc de citit.

Dacă te tentează acest tip de roman science-fiction, îl poți comanda aici.

Disclaimer: Imaginea este proprietate personală.

Dacă ți-a plăcut, urmărește-mă și pe Facebook: Jurnal de mamă. Și un share e binevenit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.