Casa din vis

Aventura vieții noastre a început, culmea ironiei, tot într-o zi de octombrie, acum doi ani, când am vizualizat pentru prima data ceea ce acum este casa visurilor noastre.

La momentul respectiv era doar o construcție nefinalizată, nebranșată la utilități, plasată într-o localitate conexă capitalei. Casa, la momentul respectiv, îmi trezea aceleași sentimente ca o zi înnorată de toamnă, tristețe, dezolare, singurătate. Soarta a făcut ca soțul meu să fie partea cerebrală a familiei și să recunoască realul potențial al viitoarei noastre locuințe.

Pentru a revigora viitorul nostru cămin și pentru a-i inocula personalitatea familiei noastre, pentru a-l face să fie cu adevărat al nostru, primul pas a fost o reală provocare, adică aceea de a găsi un birou de arhitectură cu o experiență vastă și un portofoliu generos de case personalizate, realizate „după chipul și asemănarea” viitorilor locatari.

Cum viitoarea noastră locuință era într-un stadiu ce lăsa de dorit, realizarea unui proiect de casă realist, dar și care să ne îndeplinească toate dorințele și necesitățile, părea cu adevărat o misiune imposibilă pentru orice arhitect, oricât de priceput și de experimentat ar fi fost.

Din fericire pentru noi, i-am descoperit pe cei de la AIA Proiect, veritabili profesioniști cu un portofoliu de lucrări fix pe inima noastră și foarte deschiși la solicitările noastre, care poate uneori au fost ușor ciudate.

Primul pas a fost să vizualizăm casa din nou, de această dată împreună cu arhitecții de la AIA Proiect, vizită care s-a dovedit a fi fructuoasă. Din dorințele noastre și din viziunea arhitectului a rezultat un plan frumos, care pe hârtie părea extrem de promițător, însă mie îmi părea o poveste din cărți science-fiction.

Arhitectul a verificat atent fiecare aspect al viitorului nostru cămin, pornind de la schițele și documentația legală a acestuia, la tipul structurii, resursele existente în proximitatea terenului. Încă de la această primă vizită și până la recepția locuinței toată activitatea a fost intensă, plină de provocări, care mai de care mai „periculoase”, dar vorba aceea, „Totul e bine, când se termină cu bine”.

Prima provocare a fost cea mai importantă, prin deslușirea acestui puzzle, asigurându-ne succesul. În respectiva localitate nu există conductă de gaze naturale, iar de aici izvorăște necesitatea de a găsi o metodă de încălzire eficientă, economică și eventual din surse regenerabile. Din dorința noastră și din ingeniozitatea specialiștilor cu care am lucrat, am găsit o soluție oarecum experimentală și anume o pompă de căldură ce poate încălzi cu ușurință locuința în anotimpul rece, iar ca variantă ecologică permanentă am ales panourile fotovoltaice. De ce spun variantă permanentă? Pentru ca acestea transformă razele soarelui direct în energie electrică. Acesta este un avantaj foarte mare din mai multe motive: câștigăm independența energetică, existând chiar posibilitatea livrării de energie electrică către furnizorul de sine stătător din regiune, reducem poluarea rezultată din încălzirea casei, adică practic o transformăm în „casa verde” prin evitarea mijloacelor convenționale de a produce energie termică.

Că tot suntem la capitolul energie termică, soluția propusă de arhitect pentru încălzirea casei este una genială, și anume încălzirea prin pardoseală. Îmi place foarte mult această idee, întrucât economisim spațiu, câștigăm o temperatură constantă, obținem eficiență maximă pentru minunata noastră casă ecologică.  Acest tip de încălzire, însoțit de o izolare termică corectă a casei promit un randament maxim cu costuri reduse.

Următorul pas a fost reprezentat de transformarea efectivă a unei case construite după viziunea altcuiva într-o casă a noastră, adaptată dorințelor și nevoilor noastre de familie tânără. Este lesne de înțeles că am achiziționat o casă gândită de altcineva, dar care trebuia să se muleze pe personalitatea familiei noastre. Acest lucru a condus către multe modificări, cum ar fi: schimbarea destinației unor încăperi, înlăturarea anumitor pereți, recompartimentarea spațiului locativ, consolidarea fundației, reconstrucția acoperișului pentru a câștiga înălțime la nivelul mansardei, schimbarea integrală a instalației electrice, dar și a celei sanitare.

O altă provocare notabilă este reprezentată de găsirea soluției optime pentru scara interioară. De ce spun provocare? Fiindcă spațiul este limitat și pentru că avem un membru al familiei în vârstă de un an și jumătate, iar scara trebuie să poată fi securizată cu ușurință, dar să fie sigură și mai târziu, când fetița va învăța să urce singură treptele. Toate aceste condiții sau necesități ne-au restrâns considerabil paleta de modele, însă și de această dată am realizat importanța colaborării cu un profesionist în domeniu, întrucât acesta a venit cu propuneri care nouă nici nu ne-ar fi trecut prin cap, dar sunt mai mult decât perfecte pentru casa noastră.

Pașii parcurși până acum au fost pur tehnici, de aici înainte începe arta, căci designul interior cere un simț artistic foarte bine dezvoltat, dar și viziune tehnică în egală măsură.

În sfera amenajărilor interioare am optat pentru o cromatică modernă, caldă, îngrijită. Concret, fiecare încăpere beneficiază de o paletă monocromă, aleasă cu grijă, încât să se potrivească atât cu destinația camerei, dar în același timp să sublinieze personalitatea familiei, punctele forte ale construcției, și bineînțeles, să convertească cu succes slăbiciunile în avantaje. Materialele alese pentru finisaje fac parte din clasa superioară a categoriei din care fac parte, deoarece ne dorim o casă pentru o viață, iar calitatea oferă cu siguranță durabilitate, eficiență și satisfacția alegerii corecte.

În prezent, reamenajările sunt finalizate în proporție de 90%, dar pot spune că suntem pe deplin mulțumiți de rezultatele obținute, și cu toată sinceritatea, cea mai bună variantă pentru a realiza casa perfectă, adică o locuință care să confere sentimentul unui cămin așa cum toți l-am visat, este să apelăm la specialiști. Construcția sau reamenajarea unei locuințe necesită pregătire, experiență, și cel mai important, certificare în domeniul construcțiilor, respectiv a proiectării, planificării și execuției unei clădiri.

Textul de mai sus prezintă varianta artistică a amenajării casei mele. Articolul prezentat conține elemente reale, dar și elemente fictive, precum colaborarea cu AIA Proiect, și este conceput pentru concursul SuperBlog 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.