Destinație de weekend. Lacul Bolboci.

Pentru că spontaneitatea ne definește ca familie, weekendul trecut am plecat într-o plimbare neplanificată. Pentru ca era sâmbătă si era deja ora 14:00, iar Miss S. nu reușea să adoarmă, ne-am gândit să plecăm pe undeva prin apropiere de București, unde să ia puțin aer curat și poate-poate și doarme copilul în mașină până la o destinație necunoscută.

Copilul a adormit în 10 minute după ce am plecat de acasă, toate bune și frumoase, însă unde plimbăm copilul, să avem și aer curat, să găsim si mâncare bună și să fie interesant și pentru noi? Prima destinație pe care ne-am propus-o a fost o plimbare cu mașina pe Transbucegi. Nu am mai ajuns până acolo și veți afla mai jos de ce.

Din fericire pentru noi, astrele s-au aliniat astfel încât să avem un weekend frumos. Drumul a fost liber, vremea a fost frumoasă, doar câțiva stropi de ploaie pe la Târgoviște și câțiva pe lângă Sinaia, în plus, la 11km distanță de Sinaia, am găsit o pensiune frumoasă, într-un peisaj desprins parcă din cărțile poștale, unde se poate mânca foarte bine. După ce am mâncat bine, super gustos si la prețuri bune la Pensiunea Lin Cota 1000, am decis să ne și cazăm aici, căci nu mai aveam timp sa ne întoarcem acasă.

Priveliște Pensiunea Lin Cota 1000

Priveliște Pensiunea Lin Cota 1000

După masă, cu un copil satul și mulțumit, căci Miss S. a mâncat cu poftă o ciorbă de vită, am decis să continuăm plimbarea spre Transbucegi, cu destinație finală platoul Bucegilor. Cum însă era destul de târziu ca oră, am reușit să facem câteva opriri la Cariera de piatră Lespezi, la Lacul Bolboci, unde ne-am oprit pentru a admira si imortaliza peisajul în vreo două locații, iar apoi, din păcate, a apus soarele ăi ne-am văzut nevoiți să ne întoarcem, căci nu mai puteam admira nici peisajul, și copilul își pierduse interesul și răbdarea din moment ce nu mai vedea mare lucru pe geam.

Cariera Lespezi

Lacul Bolboci, supranumit si Marea din Bucegi, este un lac de baraj artificial, plasat pe râul Ialomița, în inima munților Bucegi. Frumusețea lacului este dată de culoare verde-turcoaz a apei, dar și de faptul că nu pare nicidecum un lac artificial. Este atât de frumos îmbrățișat de versanții Bucegilor, că lasă impresia că este acolo de când lumea.

Pe lângă toate aspectele frumoase din această mică aventură există și o parte neplăcută. O parte neplăcută care influențează în mod negativ majoritatea călătorilor. Drumul de la Sanatoriul Moroieni și până la jumătatea drumului ce înconjoară lacul Bolboci, este foarte rău. Este efectiv un drum de pământ cu pietre și foarte multe gropi. Varianta asfaltată este cea care trece prin dreapta lacului Bolboci, însă aceasta încă nu este accesibilă turiștilor, este încă la stadiul de drum în lucru. Din pricina calității scăzute a drumului, am parcurs un drum de 30 de kilometri în mai mult de două ore, și din păcate am fost nevoiți să renunțăm la câteva dintre obiectivele turistice pe care ni le-am propus.

Lacul Bolboci

Lacul Bolboci

Lacul Bolboci

Pe drumul de întoarcere spre casă, am făcut un scurt popas la cota 1400, Sinaia. Pe lângă faptul că era dimineață si orașul era foarte liber, am rămas uimiți de frumusețea si organizarea acestuia, mai ales că au trecut ceva ani de cănd nu l-am mai vizitat. Iar priveliștea de la cota 1400 ne-a tăiat răsuflarea. Vă las mai jos câteva poze, să vă convingeți singuri.

Sinaia, Cota 1400

Sinaia, Cota 1400

Din experiența acestei aventuri, ne-am propus să revenim în această zonă, să reușim să vedem și celelalte obiective pe care acum le-am ratat, însă mai așteptăm până va fi inaugurată porțiunea de drum asfaltat.

Voi pe unde plimbați copiii toamna aceasta?

Urmărește-mă și pe Facebook: Jurnal de mamă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.